Home e-mail English Version  
Despre noiActivitățiBiblioteca de afaceriNoutățiContacteÎntrebări și Răspunsuri 

Agenda evenimentelor

Agentii economici din Chisinau sunt interesati de optimizarea raportării în afaceri

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în calitate de partener al Proiectului “Reforma cadrului de reglementare a activității de întreprinzător și a administrării fiscale în Moldova” (USAID|BIZTAR), o organizat pentru comunitatea de afaceri o masă rotundă cu genericul “Raportarea în afaceri: soluții de optimizare”, pe data de 9 iunie curent.

Acest eveniment a contribuit la fortificarea dialogului dintre mediul de afaceri, reprezentat de directori și contabili a zece întreprinderi, și autorități: Inspectoratul Fiscal de Stat Chișinău, Ministerul Dezvoltării Informaționale, Biroul Național de Statistică, Casa Națională de Asigurări Sociale.

În cadrul mesei rotunde agenții economici au venit cu mai multe sugestii pentru eficientizarea și simplificarea raportării către instituțiile publice. În mod special participanții mesei rotunde au discutat despre necesitatea și avantajele raportării electronice. De asemenea, agenții economici au salutat și ideea unui ghișeu unic de colectare a datelor pentru diverse instituții publice. Raportarea electronică și ghișeul unic ar permite schimbul de date dintre autorități și ar reduce timpul consumat pentru raportare.

Reprezentanta Inspectoratului Fiscal de Stat Chișinău, Olga Golban, a menționat că în viitorul apropiat urmează să fie lansat proiectul-pilot „Declarația Rapidă”. Acesta va permit completarea de către contribuabili a circa 50 de declarații fiscale în format electronic și prelucrarea operativă a acestora de Serviciul Fiscal de Stat. Programul „Declarația Rapid㔠va fi distribuit gratis pe CD sau va putea fi descărcat de pe pagina web a Inspectoratului, www.fisc.md.

La rândul său, Clara Sorocean, directorul Direcției generale evidență individuală a contribuțiilor a Casei Naționale de Asigurări Sociale, a afirmată că instituția pe care o reprezintă își propune să realizeze cu suportul USAID|BIZTAR mai multe obiective: eliminarea procedurii de înregistrare a noii întreprinderi la CNAS, transmiterea în formă electronică a rapoartelor și oferirea posibilității de verificare online a informației privind contribuțiile de asigurări sociale.

Moderatorul evenimentului Sergiu Harea, șeful Direcției Dezvoltare Economică a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, a concluzionat că aplicarea sistemului electronic în procesul de raportare este o necesitate dictată de condițiile de piață. În opinia lui Harea, agenții economici din Republica Moldava ca parte componentă a pieții globale trebuie să opereze cu aceleași metode, tehnologii ca și concurenții lor de peste hotare, pentru a putea fi competitivi.





Powered by NeoSite
Business Regulatory and Tax Administration Reform project (USAID|BIZTAR) is funded by the US Agency for International Development (USAID) and implemented by Development Alternatives Inc. (DAI).
The opinions expressed herein are those of the author(s) and do not necessarily reflect the views of USAID.